Fostul deputat PNL, Cristian Boureanu a decolat spre Survivor România, împreună cu ceilalți 11 Faimoși și înainte să plece a oferit un scurt interviu în care a ales să fie extrem de sincer. Ajuns la 53 de ani, acesta își trăiește în continuare viața la maxim și nu se ferește să arate că marile lui pasiuni rămân femeile sub 25 de ani și alcoolul.
Acesta a fost căsătorit timp de șapte ani cu modelul Valentina Pelinel, iar relația lor s-a termina brusc și surprinzător. Ea a ales să înceapă o relație cu Cristi Borcea, care la acel moment era căsătorit cu Alina Vidican și se afla și în închisoare. Într-un final, vedeta s-a și căsătorit cu celebrul milionar și au împreună trei copii.
Cristi Boureanu, aflat la al doilea divorț, s-a transformat total după această experiență și a început să fie văzut numai în companie unor domnișoare extrem de tinere. Mai întâi și-a făcut o iubită de 18 ani, cu care s-a afișat o lungă perioadă de timp, iar apoi a fost văzut în compania a numeroase domnișoare de vârsta fiicei lui.
Acesta s-a ales chiar și cu un dosar penal, după ce una din cuceririle lui în vârstă de 24 de ani a depus plângere la poliție împotriva lui pe motiv că ar fi agresat-o. Fostul politician s-a apărat spunând că totul este o înscenare și dosarul a cam rămas în aer. A reușit chiar și să încheie un contract cu Antena 1 pentru Survivor România, semn că problemele din Justiție nu sunt atât de mari.
Înainte de plecare, Boureanu a mărturisit ce-i va lipsi cel mai mult în jungla din Republica Dominicană. Alcoolul! El a recunoscut că obișnuia să bea „o pălincă, două pahare de vin roșu și un pahar de whisky înainte de culcare” și a spus că acesta era „tratamentul” lui ZILNIC. Așadar va fi o mare provocare pentru el să consume doar apă și cocos.
Obișnuit cu alcoolul, el ar putea deveni nervos și recalcitrant, ceea ce cu siguranță va genera show și audiență pentru Antena 1.