Denise Rifai și Dan Alexa formează un cuplu de câteva luni. Sau au format. Nimeni nu mai știe ce se întâmplă între cei doi, în contextul în care nu au mai fost deloc surprinși împreună. Mai mult, pe 24 februarie, de Dragobete, prezentatoarea a fost fotografiată la shopping singură și nu pare să se fi întâlnit cu iubitul ei.
Denise Rifai își pregătește o nouă emisiune la Antena 1, asta după ce a renunțat la proiectul 40 de întrebări de la Kanal D care i-a adus multe satisfacții și popularitate. Și tot cu Antena 1 ar putea semna din nou și Dan Alexa.
Acesta a făcut echipă cu Gabi Tamaș pentru Asia Express și la final nu numai că au ieșit învingători, dar au și cucerit publicul, ambii având acum foarte mulți fani. Dan Alexa a fost și invitat la emisiunea lui Denise Rifai și ulterior i-a devenit și iubit, tot datorită prestației lui din reality show-ul de la Antena 1.
Gabi Tamaș a acceptat și provocarea Survivor România, iar fanii au început să-l ceară tot mai insistent și pe Dan Alexa în competiție. Mai multe surse au dezvăluit pentru News21.ro că Olga Barcari de la Asia Express ar urma să intre în competiție și ea ar fi marea surpriză a producătorilor pentru a crește audiența în show.
Cât despre Dan Alexa, acesta a dispărut din prim plan și momentan nu se află pe lista Survivor 2026, dar ar putea fi o variantă foarte bună pentru emisiunea de anul viitor.
Între timp, cei de la Antena 1 deja caută să formeze echipele pentru noul sezon Asia Express. Inspirați de succesul cuplului Dan Alexa – Gabi Tamaș, producătorii au creat o echipă similară. Mai întâi l-au convins pe fotbalistul Gabi Torje să semneze cu Antena 1, după ce acesta refuzase de mai multe ori în trecut, iar apoi le-a venit ideea să-l invite pe campionul la lupte Alin Alexuc să se alăture distribuției.
Și ultimele informații spun că acesta va forma echipă chiar cu micuțul Gabi Torje. Cu siguranță va fi o echipă a contrastelor, dar care va ieși clar în evidență.
Cât despre Survivor România, show-ul continuă cu rezultate foarte bune. Emisiunea este de cele mai multe ori lider de audiență și în acest context, probabil Antena 1 va continua cu proiectul.
Kanal D a adus formatul în România și a înregistrat audiențe foarte bune, apoi PRO TV l-a preluat, chiar dacă turcii nu voiau să renunțe la el și după ce au schimbat show-ul până când l-au făcut praf, au renunțat și a ajuns la Antena 1, care a preferat să aplice rețeta clasică: Faimoși vs Războinici. Și se pare că a și funcționat, mai ales că emisiunea face valuri în mediul online, unde au loc dezbateri intense.