Prima pagină » Adio Mircea Lucescu! Cine va fi noul selecționer al României, după ce naționala de fotbal a remizat cu Cipru

Adio Mircea Lucescu! Cine va fi noul selecționer al României, după ce naționala de fotbal a remizat cu Cipru

Adio Mircea Lucescu Cine va fi noul selecționer al României după ce naționala de fotbal a remizat cu Cipru
Mircea Lucescu

Un egal cât o înfrângere. România a pierdut orice șansă de calificare directă la Cupa Mondială din 2026, după ce a remizat cu Cipru, scor final 2-2. Partida începuse bine și naționala lui Mircea Lucescu avea două goluri marcate prin Denis Drăguș până în minutul 15, dar apoi a urmat o cădere inexplicabilă.

Adversarii au revenit și au egalat in minutul 77, reușind să creeze impresia că vor reuși chiar să-și adjudece victoria. Echipa națională de fotbal a României mai păstrează slabe speranțe doar pentru barajul de calificare, dar misiunea parea a fi mai degrabă una imposibilă la cum arată lucrurile pe teren în momentul de față.

Imediat după terminarea meciului, fanii i-au strigat lui Mircea Lucescu să-și dea demisia. De altfel selecționerul a fost criticat intens pentru deciziile sale de mai toți analiștii din fotbal. Acesta a păstrat aceeași echipă de start din partida cu Canada, deși acolo tricolorii s-au făcut de râs și au pierdut cu 3-0. Nici schimbările nu au fost deloc inspirate. Adrian Șut s-a accidentat în doar 5 minute de la intrarea pe teren, iar echipa a părut a fi în degringoladă totală.

Cine l-ar putea înlocui pe Mircea Lucescu la cârma naționalei de fotbal a României

Jurnalistul Decebal Rădulescu, unul dintre cei care i-au luat cel mai mult apărarea lui Mircea Lucescu până acum, a transmis și el că actualul selecționer trebuie să plece și că varianta în care crede ar fi Gheorghe Hagi.

Trebuie precizat că fostul mare fotbalist a refuzat în trecut propunerea federației și astfel s-a ajuns la varianta Il Luce, care la 80 de ani nu pare a mai fi strategul străluci de altă dată.

”Simt, miros că următorul selecționer va fi Gheorghe Hagi. Și cred că asta cât de curând. Cred că trebuie o schimbare, Mircea Lucescu și-a făcut treaba, a venit ca un gentleman, a venit într-un moment când nimeni nu mai voia să se uite la națională.

Cred că trebuie o mână mult mai energică, precum a lui Hagi, pentru a prelua naționala. Și cred că trebuie să avem răbdare cel puțin doi-trei ani pentru a putea avea o națională cum își doresc suporterii”, a declarat Decebal Rădulescu, la Digi Sport.

Gigi Becali a criticat și el deciziile lui Il Luce

Gigi Becali a vorbit și el despre dezastrul din meciul România – Cipru, dar susține că nu a urmărit partida. Deși a încercat să-l menajeze pe Mircea Lucescu, datorită palmaresului impresionant, a criticat și el deciziile mai puțin inspirate ale antrenorului.

„N-am trăit meciul în niciun fel, că nu mă interesează. Dacă erau pe bancă băieții mei, nu m-am mai uitat. M-am uitat la altceva și am coborât, am mâncat, am văzut 2-0. Mi-a zis MM că e 2-1. Vorbeam cu el la telefon.

Nu m-am uitat. Nu mă interesează. Dacă ai 7 jucători, toți pe bancă, ce să te mai intereseze? Pentru ce să îi iei dacă îi ții pe bancă? N-am mai văzut așa ceva!

Ce să facem? Asta e! Nu pot să zic nimic. Dacă era altcineva, vorbeam, dar e Mircea Lucescu, nu pot să zic nimic.

Am vorbit cu Șut acum. A zis că nu i s-a umflat și că îl doare la mers. Să dea Dumnezeu să fie ceva ușor! Ce pot să zic este că cei mai buni jucători sunt Mitriță și Baiaram. Ăștia sunt cei mai buni jucători la ora asta și nici nu sunt ai mei. Nu au jucat.

Îl bagi pe Sorescu? Bagă-l pe Miculescu în dreapta, scoate-l pe Man și bagă pe Mitriță sau Baiaram și bagă pe Miculescu în dreapta! Nu vorbesc de Lucescu, pentru că îi port respect.”, a transmis Gigi Becali la GSP Live.

Mircea Lucescu nu și-a anunțat încă demisia, dar presiunea din spațiul public este foarte mare. Probabil după ce se va termina etapa de calificare, acesta va pleca imediat. Este greu de crezut că România se mai poate califica la Cupa Mondială.