CCR dă undă verde reformei autorităților de reglementare. Legea care vizează restructurarea și eficientizarea ANRE, ASF și ANCOM a fost declarată constituțională, după ce sesizările depuse de parlamentarii AUR, SOS România și Partidul Oamenilor Tineri (POT) au fost respinse în unanimitate de judecători.
Actul normativ urmează să fie trimis la Palatul Cotroceni pentru promulgare, urmând să intre în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Legea privind eficientizarea activității unor autorități administrative autonome face parte dintr-un pachet mai amplu de reforme asumat de Guvern, ce urmărește reducerea cheltuielilor bugetare și reechilibrarea fiscală. Actul normativ prevede măsuri ferme de restructurare la nivelul a trei instituții-cheie pentru piața energiei, piața financiară și sectorul telecom:
Reducerea organigramelor:
Fiecare dintre cele trei autorități – ANRE, ASF și ANCOM – este obligată să prezinte, până la finalul lunii octombrie, propuneri de reducere cu 10% a posturilor de specialitate și cu 30% a posturilor de suport.
Scăderea salariilor și indemnizațiilor:
Legea impune o reducere de 30% a salariilor de bază și a indemnizațiilor personalului din aceste instituții.
Plafonarea bonusurilor:
Bonusurile acordate de conducerile celor trei autorități vor fi limitate la cel mult două salarii brute, și vor putea fi acordate doar dacă sunt atinse anumite indicatori de performanță, iar contextul bugetar o permite.
În motivarea sa, Curtea Constituțională a stabilit că legea a fost adoptată cu respectarea procedurii de asumare a răspunderii Guvernului, conform articolului 114 din Constituție. CCR a reținut că urgența și necesitatea reformei sunt justificate, iar măsurile sunt conforme cu atribuțiile legiuitorului.
„Curtea a constatat că legiuitorul are competența de a stabili măsuri legislative referitoare la reducerea numărului de posturi și la nivelul salariilor și indemnizațiilor în autoritățile administrative autonome”, se arată în comunicatul CCR.
Obiecția privind presupusa neconstituționalitate a expresiei „reducere de 30% a salariilor de bază și/sau indemnizațiilor” a fost respinsă, Curtea considerând că aspectele țin de interpretarea și aplicarea legii, nu de constituționalitate.
Legea a stârnit controverse încă de la publicarea sa în transparență decizională. Mai multe instituții și organizații sindicale s-au opus prevederilor, solicitând exceptarea lor de la tăieri, pe motiv că prestează „servicii esențiale”.
De asemenea, legea a fost contestată în Parlament, unde a fost vizată de moțiuni de cenzură și simple, inițiate de AUR, SOS România, POT și parlamentari neafiliați. Acestea nu au întrunit însă majoritatea necesară pentru a bloca proiectul.
„Toate trei autorități au ajuns de-a lungul anilor să aibă scheme de personal umflate artificial și niveluri de salarizare care nu mai au legătură cu realitatea economică”, declara premierul Ilie Bolojan în fața Parlamentului, la asumarea răspunderii.
Europarlamentarul PNL Virgil Popescu a salutat decizia CCR, afirmând că reforma este un pas important în direcția reducerii cheltuielilor publice și a eliminării sinecurilor politice.
„Statul obez și plin de sinecuri începe, în sfârșit, să fie pus la dietă. Este unul dintre obiectivele centrale ale guvernului: reducerea cheltuielilor inutile. Și care, iată, este pus în aplicare”, a scris Popescu într-o postare pe Facebook.
Legea va fi promulgată de Președintele României și va intra în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial. Autoritățile ANRE, ASF și ANCOM vor trebui să prezinte Parlamentului până la finalul lunii octombrie planurile concrete de restructurare.
Între timp, CCR a amânat pentru 8 octombrie pronunțarea asupra unui alt proiect controversat – cel privind pensiile speciale ale magistraților – o decizie care va avea un impact major în contextul presiunilor externe pentru reforme bugetare.