Andi Moise

Andi Moise

Andi Moise este absolvent de Politehnică, dar a avut o pasiune pentru scris încă de mic. Acesta preferă să abordeze în special subiecte tehnice, dar este oricând pregătit să redacteze și știri la zi.

Cât de mult costă iluminatul public într-o comună cu 2000 de locuitori și la ce sume se ajunge în orașele mari? Primăriile achită facturile din banii cetățenilor

Orașele și comunele pot moderniza acum iluminatul public și trecerile de pietoni la standarde internaționale, prin plata în rate, dar fără credite bancare, pentru a reduce semnificativ consumul de energie și cheltuielile lunare. Prin înlocuirea sistemelor vechi cu soluții LED moderne, eficiente energetic și inteligente, consumul poate scădea cu până la 50%, iar economiile realizate […]
Cât de mult costă iluminatul public într-o comună cu 2000 de locuitori și la ce sume se ajunge în orașele mari Primăriile achită facturile din banii cetățenilor

Serialul nou de pe Netflix care este mai bun decât Squid Game! Deși este același gen, fanii spun că totul este mult mai spectaculos

După o aşteptare de aproape trei ani, fanii universului Borderland au motive serioase să revină pe Netflix: sezonul 3 din „Alice in Borderland” a fost lansat pe 25 septembrie 2025 și promite să redefinească standardele serialelor de supraviețuire. E o revenire triumfală — dar și cu provocări — și un motiv solid să afirmăm că, […]
Serialul nou de pe Netflix care este mai bun decât Squid Game Deși este același gen fanii spun că totul este mult mai spectaculos

Dacia lansează un nou model denumit Hipster! Va concura cu modelele ieftine chineze. Când ar urma să apară în România și la ce preț

Producătorul autohton Dacia ar putea demara în următorii ani o nouă revoluție pe piața auto urbană, cu un model electric ultra‑compact numit Hipster. Deși proiectul se află încă în fază de prototip, semnalele deja apărute în presă și în comunitățile auto indică potențialul său de a deveni un reper în segmentul mobilității accesibile. Iată ce […]
Dacia lansează un nou model denumit Hipster Va concura cu modelele ieftine chineze. Când ar urma să apară în România și la ce preț

Când se va da drumul la căldură în București? Ce prevede legea și ce spun autoritățile

Bucureștenii așteaptă cu nerăbdare momentul când caloriferele vor deveni din nou funcționale. Însă, potrivit reglementărilor în vigoare, nu există o dată fixă — pornirea sistemului centralizat de încălzire depinde de evoluția temperaturii exterioare. Iată ce spun legea și autoritățile despre când se dă căldura în București. Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu nu a oferit […]
Când se va da drumul la căldură în București Ce prevede legea și ce spun autoritățile

Tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani vor primi 27.000 de lei bani de la stat, dacă se înrolează în armată timp de 4 luni. Ce condiții de eligibilitate trebuie să îndeplinească mai întâi

Tinerii români cu vârste între 18 și 35 de ani vor putea să se înroleze voluntar în Armată pentru o perioadă de patru luni, în baza unui nou proiect de lege care urmează să fie aprobat în ședința de Guvern de joi, 2 octombrie. Informația a fost confirmată miercuri seara de ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, […]
Tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani vor primi 27.000 de lei bani de la stat dacă se înrolează în armată timp de 4 luni. Ce condiții de eligibilitate trebuie să îndeplinească mai întâi

DIGI preia toate cartele preplătite Telekom. Ce vești bune mai vin la pachet pentru clienții de telefonie mobilă

Grupul DIGI anunță finalizarea tranzacției aferente preluării activității de servicii mobile preplătite și a unor active de la Telekom România.  Compania își propune să furnizeze clienților de cartele preplătite Telekom serviciile DIGI, cu un plus de calitate, acoperire mai mare și să asigure beneficii comerciale cel puțin la fel de atractive. Activitatea de cartele preplătite […]
DIGI preia toate cartele preplătite Telekom. Ce vești bune mai vin la pachet pentru clienții de telefonie mobilă

DIGI face un anunț important pentru absolut toți clienții. „Această sumă reprezintă totalul taxelor și…”

Grupul DIGI, unul dintre principalii jucători din industria telecomunicațiilor din România, a contribuit semnificativ la bugetul de stat în perioada ianuarie – septembrie 2025. Potrivit datelor furnizate de companie, suma totală virată către bugetul statului se ridică la peste 1.135.000.000 de lei. Această sumă reprezintă totalul taxelor, contribuțiilor și impozitelor aferente activităților comerciale desfășurate de […]
DIGI face un anunț important pentru absolut toți clienții. Această sumă reprezintă totalul taxelor și...

Se dau vouchere de câte 7.900 de euro pentru copii sau adulți prin programul Tech-Assist! Cine poate beneficia de ele. Înscrierea se face începând cu 1 octombrie

Începând cu 1 octombrie 2025, Ministerul Muncii lansează etapa de preînscriere în cadrul proiectului național „Tech-Assist”, o inițiativă care oferă un sprijin financiar consistent — până la 39.900 lei (echivalentul a peste 7.900 de euro) — pentru copiii și adulții cu dizabilități din România. Scopul programului este de a facilita accesul la tehnologii asistive și […]
Se dau vouchere de câte 7.900 de euro pentru copii sau adulți prin programul Tech-Assist Cine poate beneficia de ele. Înscrierea se face începând cu 1 octombrie

Serialul de doar 8 episoade de pe Netflix care a cucerit toată planeta. Este nou, psihologic și te ține lipit de ecran prin partea reală a poveștii

În ultima perioadă, Netflix nu a impresionat deloc cu filmele pe care le-a urcat pe platformă și mulți abonați s-au arătat dezamăgiți de producții. Din fericire, însă au apărut tot mai multe seriale scurte, care s-au bucurat de succes și asta a făcut ca număr abonaților să nu scadă deloc. Unul dintre cele mai reușite […]
Serialul de doar 8 episoade de pe Netflix care a cucerit toată planeta. Este nou psihologic și te ține lipit de ecran prin partea reală a poveștii

Noile radare inteligente surprind toți șoferii care folosesc telefonul mobil la volan fără ca aceștia să știe. Cum puteți scăpa de amenzi

În luna martie 2025, România a implementat sistemul e-Sigur cu radare inteligente. Acesta este complet funcțional și până acum sute de șoferi vitezomani s-au trezit cu amenzile venite prin poștă. Avocații spun că orice contestație devine inutilă în condițiile în care înregistrările sunt foarte clare și nu ai cum să găsește vreo justificare pentru încălcarea […]
Noile radare inteligente surprind toți șoferii care folosesc telefonul mobil la volan fără ca aceștia să știe. Cum puteți scăpa de amenzi