Prima pagină » De ce boală gravă ar fi suferit fetița de doi ani care a murit la stomatolog în urma anesteziei. Nu avea voie să facă această procedură

De ce boală gravă ar fi suferit fetița de doi ani care a murit la stomatolog în urma anesteziei. Nu avea voie să facă această procedură

De ce boală gravă ar fi suferit fetița de doi ani care a murit la stomatolog în urma anesteziei. Nu avea voie să facă această procedură

O nouă tragedie a zguduit România din temelii. O fetiță de doar doi ani a murit într-o clinică renumită de stomatologie, Crystal Dental Clinic, după ce i s-a efectuat intravenos un sedativ puternic pentru anestezie generală. Aceasta a intrat imediat în stop cardio respirator și cu toate că medicii au încercat să o resusciteze, copila nu a mai putut fi salvată.

Abia după o oră au fost anunțați părinții și a fost chemată ambulanță, dar totul a fost mult prea târziu. Procurorii de pe lângă Tribunalul București au preluat cazul și deja au fost transmise către opinia publică primele informații legate de autopsie. „Decesul minorei a survenit în timpul unei intervenții stomatologice la o pacientă cu o patologie cronică preexistentă complexă”, a fost concluzia magistraților remisă prin intermediul unui comunicat de presă.

Aceștia nu au precizat de ce boală suferea fetița pe nume Sara, dar la un post de televiziune s-a spus că ar fi avut leucemie. Părinții nu au știut nimic despre afecțiune, însă înainte de procedură ar fi discutat cu medicul și i-ar fi spus că micuța avea o serie de analize pe ficat cu valori de șase ori mai mari decât normal.

Procedura fetiței costa în total 8.000 de lei

Deși mama copilei ar fi sugerat să se mai amâne intervenția, doctorița a dat asigurări că nu este nicio problemă și că procedura se poate desfășura fără probleme. Probabil lăcomia a împins-o la asumarea unui asemenea risc pentru că sub nicio formă nu se poate administra anestezie având analizele atât de proaste, mai ales la copii. O spun absolut toți profesioniștii din sistemul medical.

De altfel, la nivel internațional sedarea este complet interzisă până la vârstă de 3 ani și se efectuează numai în clinici sau spitale care au secție ATI. Trebuie precizat și că procedura la care urma să fie supusă fetița costa 8.000 de lei și că în urmă cu un an mai fusese adusă la aceeași clinică și din nou sedată pentru alte intervenții.

Părinții copilei au o stare materială foarte bună, tatăl fiind un antreprenor de succes cu afaceri în zona de transport – tiruri și tocmai de aceea și-au și permis costul ridicat. Aceștia locuiesc în județul Argeș, dar de fiecare dată când au avut probleme cu cei doi copii au ales să vină în București. Surprinzător este că niciunul dintre ei nu au observat că fetița era suferindă.

Informațiile făcute publice până acum spun că Sara mai fusese adusă în urmă cu un an la această clinică și sedată, dar că la acel moment analizele ei erau perfecte. Din păcate, între timp s-a ales cu această boală gravă și ar fi fost un miracol să poată rezista la anestezie.

Clinica stomatologică unde a murit fetița de 2 ani nu avea autorizație sanitară de funcționare și aparține medicului Sorina Blaj, care deține în total 4 locații. 

Clinica nu avea aviz de funcționare, dar promova intens sedarea profundă

Pe 16 mai 2025, reprezentanții clinicii depuseseră un dosar pentru emiterea autorizației de funcționare (ASF), dar lipseau documente importante din el. DSP a cerut suplimentar : aviz de la Colegiul Medicilor Stomatologi București, aviz pentru specialitatea ATI de la Colegiul Medicilor București, procedurile oficiale pentru inhalosedare și analgosedare, certificatul de înregistrare la CNCAN pentru activitatea de radiologie dentară, dar acestea nu au fost depuse niciodată. 

La jumătatea lunii octombrie 2025, Dr. Sorina Blaj anunța că a investit un milion de euro într-o nouă locație și promova intens sedarea.

„Crystal Dental Dreamzzz nu este doar o nouă clinică, ci dovada că România poate construi proiecte medicale de referință la nivel european. În Europa nu mai există un centru dedicat exclusiv sedării profunde și tratamentelor stomatologice complexe sub sedare, la acest nivel. Nevoia pentru această metodă este tot mai mare deoarece în numeroase cazuri sedarea profundă este esențială pentru desfășurarea actului medical în condiții de siguranță pentru pacient și pentru rezolvarea completă a problemelor dentare.

Acum, prin deschiderea unui centru specializat în sedare profundă, se schimbă complet abordarea în stomatologia locală și europeană, iar Bucureștiul se remarcă pe harta inovației medicale internaționale și devine un model de bune practici.

Totodată, am gândit acest proiect ca pe un loc în care pacienții primesc tratamente fără frică, în cele mai sigure condiții, dar și ca pe o platformă de colaborare internațională, unde medici din România și din alte țări pot lucra împreună, împărtășind experiență și cunoaștere. Este un pas important pentru stomatologia românească și o dovadă că putem ridica standardele la nivel internațional”, declara aceasta în urmă cu doar o lună.