Guvernul a anunțat recent că salariul minim brut pe economie va crește cu 300 de lei, începând cu 1 iulie 2026, în timp ce impozitul pe cifra de afaceri pentru marile companii va fi redus progresiv, urmând să fie eliminat complet din 2027.
Decizia a fost salutată ca un pas înainte pentru creșterea veniturilor angajaților, însă mediul privat atrage atenția asupra riscurilor economice: majorarea salariului minim fără ajustări reale ale costurilor poate conduce la un val de concedieri și la stagnarea angajărilor în sectorul privat.
În esență, majorarea salariului minim reprezintă o măsură socială menită să protejeze puterea de cumpărare a angajaților. Totuși, pentru multe companii, mai ales IMM-urile, creșterea salariului minim nu înseamnă doar o ajustare pentru cei mai slab plătiți angajați, ci și o creștere automată a costurilor cu taxele și contribuțiile sociale, precum și a beneficiilor legale pentru angajați.
Specialiștii atrag atenția că sectoarele cu marje reduse — retail, construcții, HoReCa, agricultură și servicii cu valoare adăugată scăzută — sunt cele mai expuse. În aceste industrii, orice majorare a costurilor salariale poate determina angajatorii să ia decizii dificile privind reducerea personalului sau reorganizarea activității.
Economiștii explică faptul că, atunci când costul forței de muncă crește fără o creștere proporțională a productivității, angajatorii recurg frecvent la:
Aceste măsuri afectează în primul rând angajații cu salarii mici, tocmai cei pe care măsura guvernamentală încearcă să îi protejeze. Astfel, majorarea salariului minim poate avea efecte contrare intenției inițiale: o parte dintre beneficiari riscă să-și piardă locul de muncă.
Întreprinderile mici și mijlocii sunt coloana vertebrală a economiei private, însă lipsa rezervelor financiare face ca aceste companii să fie cele mai vulnerabile la majorările bruște de costuri. Pentru un mic antreprenor, o creștere a salariului minim cu 300 de lei brut poate însemna diferența între supraviețuire și faliment, mai ales dacă se adaugă și presiunile legate de prețurile la energie și materiale.
Multe IMM-uri avertizează că nu pot transfera costurile suplimentare către consumatori fără să-și piardă competitivitatea, ceea ce le obligă să ajusteze forța de muncă.
Guvernul a introdus compensarea prin reducerea impozitului pe cifra de afaceri (IMCA) pentru marile companii, cu scopul de a atenua presiunea asupra mediului de afaceri. Deși această măsură oferă o gură de oxigen, antreprenorii atrag atenția că:
Astfel, reducerea IMCA poate fi percepută mai degrabă ca o măsură simbolică, insuficientă pentru a preveni concedierile în sectoarele sensibile la costurile salariale.
Valul de concedieri nu afectează doar firmele, ci poate genera un efect de domino asupra economiei: scăderea consumului; reducerea veniturilor la buget; creșterea presiunii asupra sistemului de ajutoare sociale și migrarea forței de muncă către alte țări.
Pe termen mediu, aceste efecte ar putea submina stabilitatea economică pe care Guvernul încearcă să o construiască prin creșterea salariului minim.
Economiștii și antreprenorii propun ca majorarea salariului minim să fie însoțită de măsuri suplimentare pentru a reduce riscurile economice reducerea contribuțiilor sociale pentru salariile mici, investiții în digitalizare și creșterea productivității, programe de formare profesională și recalificare șiconsultări permanente între Guvern și mediul de afaceri.
Fără astfel de mecanisme, avertizează specialiștii, creșterea salariului minim poate deveni un factor de destabilizare economică, în loc să fie o măsură socială pozitivă.
Decizia Guvernului de a majora salariul minim cu 300 de lei brut de la 1 iulie 2026, combinată cu reducerea impozitului pe cifra de afaceri, este un compromis politic între susținerea angajaților și stimularea mediului de afaceri. Cu toate acestea, mediul privat avertizează că fără măsuri compensatorii reale, efectul imediat ar putea fi pierderea locurilor de muncă în sectoarele cele mai vulnerabile.
Măsura este benefică pentru angajați în teorie, însă în practică succesul său depinde de echilibrul între venituri și costuri, precum și de abilitatea companiilor de a se adapta rapid la noile cerințe financiare.