Foto: Lucian Pahonțu, captură Recorder
OPINIE. România asistă în aceste zile la ceea ce pare a fi o nouă rundă sângeroasă în războiul dintre palate și facțiunile din servicii. Dezvăluirile recente publicate de Recorder despre generalul Lucian Pahonțu — șeful Serviciului de Protecție și Pază (SPP) de peste două decenii și, fără îndoială, cel mai longeviv și influent general din aparatul de forță — aduc la lumină un trecut atent cosmetizat: apartenența la Trupele de Securitate (UM 0305 Băneasa), rudenia cu fostul ministru comunist Vasile Milea și prezența în dispozitivul de represiune din noaptea de 21 decembrie 1989 de la baricada de la Intercontinental.
Informațiile sunt cutremurătoare prin greutatea lor istorică. Însă dincolo de substanța documentelor, întrebarea esențială pe care orice observator lucid trebuie să o pună nu este doar „ce a făcut Pahonțu în 1989?”, ci „cine a deschis sertarul acum și de ce?”.
Mitul „investigației spontane” și depozitarii secretelor
Să crezi că un jurnalist, oricât de talentat și tenace ar fi, se trezește peste noapte și găsește din pură întâmplare piesele lipsă dintr-un dosar clasificat timp de 35 de ani înseamnă o naivitate cruntă. Timp de peste 20 de ani, Lucian Pahonțu a traversat mandatele a trei președinți și a 15 guverne, a supraviețuit tuturor atacurilor politice (de la Dragnea la Paul Stănescu) și a rămas de neclintit la vârful puterii.
Mulți jurnaliști și cercetători au încercat de-a lungul deceniilor să sape în trecutul șefului SPP. Nimeni nu a trecut de zidul tăcerii instituționale. Cum se face că documente atât de sensibile din arhivele Revoluției și ale fostei Securități devin dintr-o dată accesibile și capătă coerență probatorie exact în acest moment?
Răspunsul este simplu: fără o cheie primită direct de la unul dintre marii depozitari ai secretelor din sistem, dosarul nu ar fi existat niciodată în spațiul public.
Incompetență la SRI sau șantaj ținut la sertar?
Apare inevitabil dilema instituțională:
Fie serviciile de informații (în frunte cu SRI) au fost într-o cruntă incompetență timp de 20 de ani, permițând ca în fruntea SPP — omul care păzește toți demnitarii și controlează fluxul de securitate al președintelui — să stea un fost ofițer din trupele de represiune ceaușiste fără ca nimeni să verifice;
Fie — varianta reală — informațiile au fost știute dintotdeauna, arhivate cu grijă și ținute la dospit ca instrument de șantaj, control și echilibru de putere.
Tăcerea de decenii a sistemului arată că trecutul lui Pahonțu nu a deranjat pe nimeni atâta timp cât a servit interesele celor care au împărțit puterea. A devenit o „problemă morală” doar în clipa în care echilibrul subteran s-a rupt.
Fotografia cu Nicușor Dan și reîmpărțirea prăzii
Momentul apariției acestei investigații nu este deloc accidental. În ultima perioadă, influența lui Lucian Pahonțu devenise mult prea vizibilă pentru decorul politic: apariția sa recentă la aceeași masă cu Nicușor Dan într-un context politic tensionat, manevrele de culise legate de formarea noilor majorități și zvonurile că SPP-ul a depășit de mult rolul de simplă gardă de corp, transformându-se într-un actor politic autonom.
Când un general devine prea puternic sau când „nu se mai înțeleg pe ce a mai rămas de împărțit și de vândut din țară”, sistemul reacționează prin reglare de conturi. Mecanismul clasic al statului paralel este reactivat: se livrează muniție controlată în presă pentru a slăbi adversarul.
Taberele de influenceri și marea manipulare
În funcție de reacțiile care vor urma în zilele următoare — ce jurnaliști și influenceri (mulți dintre ei crescuți și amplificați artificial chiar de diverse laboratoare ale sistemului) vor prelua tema, cum o vor împacheta și pe cine vor proteja —, publicul va putea citi exact harta taberelor din subteran.
Răspunsul lui Lucian Pahonțu nu se va lăsa așteptat. Într-un astfel de război între palate, contraatacul vine de regulă sub două forme consacrate:
fie o comandă simetrică în presă care să lovească în emițătorii loviturii;
fie activarea vreunui dosar la DNA sau alte parchete care să disciplineze tabăra adversă.
Adevărul curat rămâne, ca de fiecare dată, în afara ambelor sisteme. Publicul este invitat să asiste la un spectacol de „moralitate și decomunizare”, când în realitate asistă doar la o bătălie crâncenă pentru controlul pârghiilor de putere din România.