ajutoare sociale

Cele 4 orașe din Germania care au început să deporteze români pe bandă rulantă. De ce s-au supărat nemții

Germania a declanșat, în 2025, una dintre cele mai dure campanii de control asupra imigranților din ultimii ani, iar românii se află printre cei mai afectați. Potrivit presei germane, autoritățile din patru orașe mari – Duisburg, Gelsenkirchen, Dortmund și Hagen – au demarat acțiuni accelerate de deportare, în special împotriva cetățenilor din România și Bulgaria. […]
Cele 4 orașe din Germania care au început să deporteze români pe bandă rulantă. De ce s-au supărat nemții

Ce ajutoare sociale mai pot fi accesate în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească mai noi cei care le solicită

În 2026, statul român continuă să ofere numeroase forme de sprijin social pentru persoanele vulnerabile, familiile cu venituri scăzute, pensionarii și alte categorii aflate în dificultate. În contextul costurilor tot mai ridicate și al inflației, aceste ajutoare reprezintă un sprijin vital pentru zeci de mii de români. Mai jos îți prezentăm sumele exacte ale ajutoarelor […]
Ce ajutoare sociale mai pot fi accesate în 2026 și ce condiții trebuie să îndeplinească mai noi cei care le solicită

Ajutoare sociale 2025: Ce bani mai pot primi românii până la finalul anului și ce condiții trebuie îndeplinite pentru ele

Românii cu venituri mici beneficiază și în 2025 de mai multe forme de ajutor social, acordate de stat pentru a susține categoriile vulnerabile. Până la sfârșitul anului, sunt disponibile vouchere, ajutoare financiare, subvenții și indemnizații care vizează pensionarii, familiile cu copii, persoanele cu dizabilități sau cele aflate în dificultate economică. Ajutor de 800 de lei […]
Ajutoare sociale 2025 Ce bani mai pot primi românii până la finalul anului și ce condiții trebuie îndeplinite pentru ele